Autoritățile nu cunosc care este volumul exact și nici locația de depozitare a produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților în țara noastră, dar și termenul de valabilitate a acestora, și este puțin probabil ca în viitorul apropiat să cunoască. Anunțul a fost făcut de Vasile Șarban, secretar de stat la Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare, în cadrul audierilor la Parlament.
„Într-adevăr, pe teritoriul Republicii Moldova noi avem o problemă mare cu aceste preparate care sunt procurate, depozitate, utilizate în timpul conform și rămase ca stoc chiar după cele ele sunt radiate din catalog. Nu este această evidență, nu cunoaștem nici până în ziua de astăzi care este cantitatea acestor substanțe depozitate, locația acestora”, a menționat Șarban.
El a specificat că este puțin probabil ca în viitorul apropiat autoritățile ar putea asigura o evidență mai bună a acestor preparate care prezintă pericol pentru sănătatea umană.
„Este platforma e-ANSA care este ca și regulament deja aprobat. Urmează ca să fie pusă în aplicare platforma care ar uni toate registrele pe car le avem noi, inclusiv cele de procurare, depozitare, de utilizare a preparatelor de uz fitosanitar, evidența importurilor, evidența stocurilor care sunt, evidența nemijlocită a agenților economici care păstrează. Deci, toate acestea, eu aș vrea ca să fie azi, dar nu sunt azi. <…> Aș riscă să zic că în 2023 acestea să fie deja clare”, a mai spus reprezentantul Ministerului agriculturii și industriei alimentare.
Deputatul Tatiana Cunețchi a caracterizat situația cu produsele de uz fitosanitar și a fertilizanților drept una „strașnică”: doar în perioada anilor 2015-2020, volumul produselor respective, utilizate în agricultură, s-a majorat de 2,5 ori, iar odată cu venirea primăverii utilizarea acestora va crește.
„De exemplu, de ce noi astăzi examinăm această temă? Fiindcă ea are impact direct asupra sănătății cetățenilor țării noastre. Suntem în primăvară. Producătorii agricoli acuș încep a ara, a semăna, a folosi aceste produse – sau că de proveniență chimică sau de proveniență naturală. Dar ele s-au majorat din 2015 până în 2020 de 2,5 ori și statistica care ați adus-o cu afectarea sănătății cetățenilor și chiar cu decesele estre strașnică, după mine”, a declarat Cunețchi.
Potrivit raportului, în care se face referire la informațiile Agenției Naționale de Sănătate Publică, în perioada 2018-2020, în țară au fost înregistrate 360 de intoxicații cu produse de uz fitosanitar, din care 115 în rândul copiilor, adică fiecare al treilea intoxicat. În anul 2018, au decedat trei copiii dintr-un grup de 7 persoane intoxicate cu un insecticid din prima grupă de toxicitate, cumpărat neautorizat.