Compania „Avia Invest” a comentat informațiile din mass-media privind rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Prezentăm mai jos comunicatul de presă al companiei.
„Ce se ascunde în spatele titlurilor de presă loiale guvernării, despre aşa zisa returnare a Aeroportului în gestiunea statului.
Avia Invest S.R.L. va încerca să precizeze pe scurt despre ce s-a întâmplat la Aeroport, unde sub fiecare cuvânt există documente care să confirme cele spuse.
În data de 25 februarie 2022, Comisia pentru Situații Excepționale a decis să schimbe forțat administratorul Avia Invest S.R.L. și a numit un „administrator de stat” contra voinței fondatorilor companiei.
Poziţia Avia Invest S.R.L. a fost reflectată într-un comunicat de presă emis în aceeași zi, care a declarat în mod clar că această decizie este o preluare de tip raider a companiei.
Adunarea generală a asociaților companiei, desfășurată pe 28 februarie 2022, a enunţat „administratorului de stat” restricții și interdicții clare în orice acțiuni care se referă la contractul de concesiune a activelor Aeroportului Internaţional Chişinău. Oricare dintre acțiunile sale vor constitui un conflict de interese direct într-o situație în care autoritățile sunt în litigiu cu Avia Invest S.R.L. Cu toate acestea, autoritățile statului și-au îndreptat toate eforturile pentru rezilierea contractului în mod ilegal și au cerut deschis judecătorilor să ia o decizie „corectă” cu orice preţ.
Compania Avia Invest S.R.L. a comunicat de nenumărate ori despre nemărginirea în aroganța și amploarea încălcărilor hotărârii Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2022 (judecătorii Minciună, Palanciuc și Negru). Subliniem încă o dată că singurul motiv pentru o astfel de decizie a fost presiunea politică, amenințările și controlul asupra judecătorilor prin dosare penale exercitate asupra lor și rudelor acestora.
Încă odată, îndemnăm numeroși „comentatori” și formatori de opinie să se documenteze direct la Avia Invest înainte de a expune păreri vizavi de aceste decizii. Rezilierea contractului de concesiune nu are nicio legătură cu investițiile chipurile neexecutate sau alte încălcări ale Avia Invest S.R.L.
Toată esența situației este simplă și clară – statul, prin Comisia Națională a Piețelor Financiare, a obligat compania de asigurări să retragă polița de asigurarea de la Avia Invest sau să pună licența pe masă și apoi a interzis tuturor celorlalte companii de asigurări din Republica Moldova să încheie contracte sub aceleași amenințări. Ulterior, Agenția Proprietății Publice a mers cu mândrie în instanță și a cerut rezilierea contractului de concesiune pentru că Avia Invest nu are polița de asigurare emisă de companiile moldovenești. În momentul în care Avia Invest a prezentat o poliță de asigurare emisă de o mare companie de asigurări din Federația Rusă, APP a refuzat pur și simplu să o recunoască, dar polița de asigurare nu a fost restituită până în ziua de azi. Ei bine, pentru orice eventualitate, poate statul va avea nevoie de ea.
În prezent, dosarul este examinat de Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova.
Este important de menţionat că în decizia Curţii de Apel Chișinău s-a precizat doar faptul rezilierii contractului de concesiune, iar procedura pentru o astfel de reziliere este stipulată clar de clauzele contractului – cine, ce și în ce interval de timp trebuie să o facă. Și nu există hotărâri judecătorești privind constrângerea sau dreptul de a ignora condițiile contractului de concesiune în aceasta procedura.
Începând din decembrie 2022, APP a solicitat ca Avia Invest S.R.L. să demareze procedura de transferare a activelor. Sub presiunea fondatorilor, „directorul de stat” al companiei a fost nevoit să răspundă în modul în care prevede contractul de concesiune – că există o procedură juridică și financiară clar stabilită în contractul de concesiune, iar perioada de transfer este de 180 de zile lucrătoare. Astfel încât ambele părți să finalizeze toate procedurile fără consecințe pentru fiecare dintre părți. Reiterăm că Avia Invest S.R.L. nu a refuzat procedura de transfer şi a subliniat importanţa respectării tuturor normelor procedurale. Dar toate solicitările Avia Invest S.R.L. au rămas fără răspuns.
Directorul APP a cerut constant de la „directorul de stat” în „Avia Invest” S.R.L. să ignore poziția fondatorilor și să creeze imediat o comisie de transfer și să semnează actele. Și ca argument către angajații Avia Invest S.R.L. directorul APP a exprimat amenințări cu începerea urmăririi penale împotriva acestora. În ciuda cerințelor fondatorilor de a nu se amesteca în procedură, „directorul de stat”, cu încălcarea tuturor normelor rezonabile și cu un clar conflict de interese, a creat o astfel de comisie din partea „Avia Invest” S.R.L.
Dar toate persoanele incluse în acea comisie au refuzat participarea în aceste fărădelegi şi au transmis acest refuz către Agenţia Proprietăţi Publice.
În perioada 15-25 martie 2023 între APP și Avia Invest S.R.L. s-a efectuat o corespondență în care societatea a cerut de la autorități un singur lucru – respectarea procedurii legale.
Între timp, „directorul de stat” a revocat toate împuternicirile juriștilor Avia Invest S.R.L., astfel încât aceștia nu au putut face nimic pentru a proteja interesele companiei, şi a solicitat în scris la APP asistență juridică în procedura de transfer de active.
Fondatorii companiei, prin avocați, au reușit totuși să depună plângeri împotriva tuturor actelor emise de APP în perioada 15 martie – 25 martie 2023 și, de asemenea, au solicitat instanțelor de judecată suspendarea acestei ilegalităţi.
Mai mult, având în vedere conflictul de interese clar confirmat al „directorului de stat” al Avia Invest S.R.L., dimineața 27 martie a avut loc o adunare a asociaților Avia Invest S.R.L. care, în modul prescris de Codul civil, au blocat activitățile acestuia şi au cerut ca ştampila societății să fie transferată unei persoane autorizate.
Dându-și seama, evident, de imposibilitatea soluționării juridice a sarcinii puse „de sus”, directorul Agenției Proprietății Publice tot pe 27 martie 2023 semnează apogeul cinismului juridic – un „ordin” care:
– înlătură „Avia Invest” S.R.L. din procedura de transfer de active
– obligă angajații APP să semneze imediat actele de transmitere în mod unilateral și să efectueze alte acțiuni „fără a respecta procedurile stabilite prin contract” și „prin derogare de la procedurile stabilite de lege”
– dă instrucțiuni să ridice de la „Avia Invest” S.R.L. nu doar proprietatea de stat aflată în concesiune sau creată prin investiţii, ci si preluarea în mod gratuit în favoarea statului toate proprietăţile, care sunt active proprii ale Avia Invest S.R.L.
Da, exact asta s-a dorit și asta s-a făcut până în seara zilei de 27 martie 2023.
Toate activele au fost transferate din bilanțul „Avia Invest” S.R.L.. la bilanțul Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, inclusiv cele care sunt proprietate privată „Avia Invest” S.R.L. și nu au nicio legătură cu activele concesionate.
Toate cele menţionate mai sus reprezintă doar o mică parte din relația dintre „Avia Invest” S.R.L. cu autoritățile statului în procedura de persecuție politică a companiei din ultimii ani.
Compania Avia Invest S.R.L. şi fondatorii săi solicită protecția necondiționată a drepturilor lor în instanțe naționale și internaționale.
În următorul comunicat de presă, compania va dezvălui detalii interesante despre instanță și alte câteva circumstanțe”.
La momentul difuzării acestei știri, informațiile prezentate în acest comunicat de presă nu au fost comentate de serviciile de presă ale persoanelor și instituțiilor vizate.