Un bărbat de 59 de ani din Criuleni riscă detențiune pe viață, fiind acuzat de omorul soacrei, dar și tentativa de omor a soției sale. Procuratura Generală (PG) anunță că faptele incriminate au avut loc ppe data de 12 octombrie 2023.

„Învinuitul, aflându-se la domiciliul său, amplasat într-un sat din raionul Criuleni, împreună cu soția sa și soacra sa, din motive nestabilite de către organul de urmărire penală, i-a aplicat patru lovituri cu un cuțit de bucătărie în regiunea pieptului și patru lovituri cu un topor în regiunea capului, soacrei sale. Drept urmare, în urma vătămărilor cauzate, victima a decedat la fața locului.

Acesta i-a aplicat lovituri cu ascuțișul toporului în regiunea capului și soției sale, însă aceasta a reușit să supraviețuiască, prefăcându-se moartă, pentru a nu mai primi lovituri. Reușind să apeleze 112, a fost transportată la Spitalul de Urgență, din municipiul Chișinău”, se arată îăn comunicatul PG.

Acuzatorii de stat precizează că învinuitul a pledat nevinovat, iar la moment se află în arest preventiv.

Bărbatul riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 20 de ani sau detențiune pe viață.

realitatea.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.