Biserica Angliei analizează posibilitatea de nu se mai referi la Dumnezeu prin pronumele ”El” după ce mai mulţi preoţi au solicitat să li se permită utilizarea termenilor neutri din punctul de vedere al genului, informează DPA, conform Agerpres.
Biserica a anunţat că va înfiinţa în primăvară o nouă comisie pe această temă, care va decide dacă acceptă sau nu schimbările. Orice eventuală modificare, care va marca îndepărtarea de la învăţăturile tradiţionale ebraice şi creştine cu vechime de milenii, va trebui aprobată de sinod, forul decizional al Bisericii.
Reverendul Michael Ipgrave, episcop de Lichfield şi vicepreşedinte al comisiei liturgice responsabile de acest caz, a spus că Biserica „analizează folosirea limbajului diferenţiat pe genuri în legătură cu Dumnezeu de mai mulţi ani”.
„După discuţii dintre cele două comisii din acest domeniu, un nou proiect comun asupra limbajului diferenţiat pe genuri va demara în această primăvară”, a spus el. „Laolaltă cu alte schimbări potenţiale ale unor prevederi liturgice autorizate, schimbarea formulării şi a numărului de forme autorizate pentru iertarea păcatelor vor necesita un proces sinodal complet în vederea aprobării”, a mai spus el.
Comentariile episcopului reprezintă răspunsul la o întrebare ridicată în cadrul sinodului de reverendul Joanna Stobart, vicar de Ilminster şi Whitelackington în comitatul Somerset, referitoare la progresul înregistrat în dezvoltarea „unui limbaj mai incluziv” în cadrul serviciului religios. Nu este clar până în acest moment cu ce ar putea fi înlocuită sintagma „Tatăl Nostru” din rugăciunea „Tatăl Nostru”, cea mai importantă rugăciune a creştinilor, pe care Iisus Hristos a rostit-o înaintea discipolilor săi, instruindu-i să o transmită generaţiilor următoare.
Criticii conservatori au contestat posibilitatea schimbărilor, iar reverendul Ian Paul a declarat pentru The Telegraph că ar reprezenta o abandonare a însăşi doctrinei Bisericii. „Faptul că Dumnezeu este denumit „Tată” nu poate fi înlocuit cu „Mamă” fără schimbarea sensului şi nici nu poate fi desemnat prin neutrul „Părinte” fără pierderea semnificaţiei”, a spus el.