Tragedie într-un apartament din sectorul Centru al Capitalei. Un bărbat de 43 de ani a fost găsit mort în propria locuință. Potrivit surselor, cadavrul neînsuflețit al bărbatului care locuia singur a fost depistat în seara de 28 iunie.

Vecinii au observat că nu deschidea nimeni ușa de câteva zile și persistă un miros insuportabil pe scară, așa că au apelat la oamenii legii.

La fața locului au intervenit pompierii, ambulanța și polițiștii, care au constatat decesul.

Ofițera de presă a poliției, Cristina Talpă, ne-a comunicat că în urma examinării de către medicul legist, semne de violență nu au fost identificate vizibil pe corpul acestuia.

Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei exacte a decesului. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite în cadrul investigațiilor inițiate.

tv8.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.