Pe măsură ce crește datoria externă de stat există riscul ca infrastructura critică să fie preluată de investitorii străini. O astfel de declarație a fost făcută de fostul ministru al economiei, Octavian Calmîc, la emisiunea De Facto de la GRT. Potrivit expertului economic, sistemul bancar a fost déjà acaparat, întrucât, potrivit ultimelor informații, 93% din toți acționarii băncilor noastre sunt străini.

“Cireașa de pe tort este sistemul bancar, din ultimele date ale guvernatorului BNM am înțeles ca 93% din toți acționarii băncilor noastre sunt străini, deci, cireașa a fost deja mâncată”.

Potrivit fostului viceprim-ministru, următoarele infrastructuri critice ar putea fi aeroportul, drumurile publice, Calea Ferată, pământurile și sectorul energetic.

“Următoarea avem infrastructuri critice ce țin de aeroport, drumuri, Calea ferată care prin lege este interzisă de a fi privatizată, dar legea prevede restructurarea acestei companii și nu exclud că unele din ele deveni pasibile restructurării. Avem aeroportul care este un domeniu strategic, dar se merge pe formula de concesionare”.

Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, Parlamentului, Președinției, nu au comentat aceste declarații public.

youtube

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.