Șocuri în sectorul energetic al țării noastre vor mai fi. De această părere este fostul director ANRE, ex-vicepremierul, Octavian Calmîc. Unul dintre ele va fi sistarea livrărilor de gaze rusești pe teritoriul Ucrainei. Potrivit expertului economic, la acest capitol noi suntem cei mai vulnerabili pentru că rămânem fără surse reale de acoperire a deficitului în special a consumului din regiunea transnistreană unde se consumă de două ori mai mult gaze decât RM pentru că produce preponderent energie electrică pentru piața internă.
“Sunt mai multe elemente conexe în sectorul energetic. Trăim într-o perioadă destul de dificilă, unde contextul regional este în schimbare permanentă. Șocuri pe piață pot să mai existe. Unul din ele au fost declarațiile autorităților din Ucraina prin care vor sista începând cu 1 ianurie 2025 orice livrare și tranzitare de gaze rusești pe teritoriul lor și aici noi suntem cei mai vulnerabili pentru că rămânem unicii care nu avem surse reale de acoperire a deficitului în special a consumului din regiunea transnistreană, care asigură producerea de energie electrică acelei cote de 85 -95 % din consumul nostru de electricitate pe parcursul unui an de zile”, susține Calmîc la emisiunea “De Facto” de la GRT
Mai mult, fostul vicepremier Octavian Calmîc a menționat că în pofida rezervelor de gaze naturale și a planului de intervenție tarifele vor crește din cauza devierilor care au fost acumulare pe parcursul anului. Cel mai probabil această majorare se va întâmpla în noiembrie după alegeri, a mai adăugat fostul ministru al economiei.
“Avem o incertitudine vizavi de livrările pe teritoriul Ucrainei care parțial se vor rezolva cu tranzitul sau consumul de gaze naturale care sunt stocate în Ucraina și în România. O altă parte va fi compensată cu livrările pe gazoductele existente cu alte surse alternative decât cele tradiționale și aici este vorba de coridorul transbalcanic, gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, dar mai sunt și alte gazoducte care pot fi utilizate pentru a acoperi necesitatea de consum pe teritoriul RM cu excepția regiunii transnistrene.
Regiunea transnitreană consumă de două ori mai mult gaze decât RM pentru că produce preponderent energie electrică pentru piața internă. În aceste circumstanțe cel mai mare risc este pe piața energiei electrice. Indiferent de ce se discută și care vor fi soluțiile și planul de intervenție déjà este inevitabilă revizuirea tarifelor”, a declarat Octavian Calmîc.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Parlamentului, Președinției, Guvernului sau Ministerului Energiei nu au comentat aceste declarații.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

