Urmează prețuri de achiziție a energiei electrice mai mari, respectiv, ne așteaptă o majorare a tarifelor pentru energia electrică. Această părere a fost exprimată de la fostul ministru al economiei, Octavian Calmîc la emisiunea De Facto de la GRT.

 „Ne așteptăm la prețuri de achiziție a energiei electrice mai mari. Pentru că și prețurile de Termoelectrica și prețul de achiziție de bursele regionale incusiv dacă o să fie nevoie să cumpărăm gaze naturale pentru procesarea la Cuciurgan va duce în mod inevitabil la majorarea tarifului la energia electrică”.

Totodată, fostul șef al ANRE a precizat că inclusiv fostul ministru al energiei, Victor Parlicov a dat deja niște repere și noi trebuie să ne uităm la tarifele care sunt aplicate în România, iar acolo sunt de două ori mai mari decât cele din RM.

 „Inclusiv fostul ministru al energiei a dat deja niște repere și noi trebuie să ne uităm la tarifele care sunt aplicate în România fiindcă aceasta este piața cea mai aproape de unde noi o să preluăm o anumită cotă parte de energie electrică. Deci, acolo prețurile la energia electrică la moment sunt de două ori mai mari decât cele din RM. Respectiv, este o așteptare pesimistă de majorare a tarifului pentru energia electrică”.

În concluzie, Calmîc a menționat că „toate acestea la pachet dacă să luăm pe gospodărie au impact financiar mult mai mare decât acele compensații”.

Până la momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale instituțiilor menționate, Guvernului sau ale PAS nu au comentat public declarațiile lui Octavian Calmîc.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube