În primele luni ale anului 2024 încasările Serviciului Vamal sunt sub cele prognozate. Mai exact este vorba despre un deficit de 2,6 miliarde de lei, afirmă fostul minstru al economiei, Octavian Calmîc, la emisiunea De Facto de la GRT.
„Noi observăm că în 2023 și primele luni ale anului 2024 încasările la Serviciul Vamal sunt sub cele prognozate. Așteptăm acum informațiile pe trei luni de zile pe 2024, dar pe ianuarie și februarie încasările la bugetul de stat sunt cu minus 2,6 miliarde de lei”.
Potrivit expertului economic, acest deficit este generat pe de o parte ține de activitatea întregii echipe a Serviciului Vamal, iar pe de altă parte de noua legislație, care este un eșec.
„Anul trecut per tot anul oricum nu au reușit 1,5 miliarde de lei să-i încaseze. Pe de o parte ține de activitatea întregii echipe a Serviciului Vamal, pe de altă parte ține de noua legislație, care a fost aplicată, votată, pusă în funțiune cu cea europeană. Într-un final șchiopătează în partea ce ține de aplicabilitatea ei, iar asta este o problemă sistemică a întregii RM. Problema de bază este că noi nu avem instrumente să aplicăm legislația nouă astfel încât agenții economici să beneficieze și să plătească aceste impozite”.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale Serviciului Vamal sau Guvernul nu au comentat aceste declarații.

