Familia noului șef al Poliției de Frontieră, Ruslan Gălușcă, deține o casă de locuit cu valoarea indicată de 0,00 lei. Funcționarul și apropiații săi au intrat în posesia locuinței în 2022, prin intermediul unui contract translativ de posesie şi de folosinţă, potrivit declarației de avere publicate de ANI.
De asemenea, în document mai este trecut și un automobil de model Skoda Superb din 2009, care însă nu este înregistrat pe numele lui Ruslan Gălușcă.
Aceasta a fost adusă de peste hotare și vămuită în 2019. Valoarea de piață indicată este de 6.000 de euro, iar valoarea bunului – 9.500 de euro.
În anul 2022, Ruslan Galușcă a încasat de la Poliția de Frontieră salariu de 211.769 de lei. Peste 101.000 de lei i s-au plătit la Direcția Regională Est a Poliției de Frontieră, iar unul dintre membrii familiei sale a primit salariu de peste 76.000 de lei de la o bancă comercială din Moldova.
Circa 7.000 de lei au fost încasați de funcționar pentru concediu medical, peste 15.000 de lei – indemnizație pentru chirie și peste 13.000 de lei – pentru deplasări de serviciu. Familia sa a mai primit și 3.072 de roni indemnizație pentru copilul minor.

