„Ceea ce citeam noi în romane de ficțiune acum câțiva ani la George Orwell, Huxley, Ray Bradbury, nouă ni se părea ceva interesant și făceam exerciții logice, numai nu ne gândeam că așa se poate întâmpla în viața noastră reală, că ne vom trezi să avem un „Minister al Adevărului”, l-au și denumit „Patriot”. Adevărul care îl vrea guvernarea, puterea”. Așa a comentat expertul în drept constituțional Vitali Catană inițiativa Maiei Sandu de a crea Centru de combatere a propagandei.

În opinia lui Catană, această inițiativă, ca și alte idei lansate de guvernare, a apărut din lipsa unui exercițiu real de guvernare „normală”.

„Ei înlocuiesc exercițiul guvernării normale, serioase cu tot felul de nebunii de acest fel, ei cu asta s-au ocupat tot timpul. Ei au venit pe valul acesta revoluționar. O să vă amintesc că spuneam că acești oameni când vor veni la putere, ei vor face la fel. Ei nu se pricep la guvernare. Ei au venit cu revoluție, ei continuă revoluția, pentru că ei nu știu să facă altceva, și atunci inventează iată acest gen de lucruri”, a explicat Vitali Catană.

În cadrul emisiunii „TEMA” de la postul de televiziune „Primul în Moldova” el a anticipat că oamenii care vor fi angajați acolo vor stabili „cine vorbește corect și cine nu vorbește corect”.

„Dacă cineva va fi etichetat acolo ca fiind mincinos, putinist – până acum lucrul acesta se întâmplă pe facebook, replici de prost gust – dar dacă lucrul acesta va fi instituționalizat, atunci probabil vom ajunge să avem dosare la CEDO, și sunt convins că resortisanții vor câștiga, pentru că, repet, asta e o nebunie. Adică, eu, dacă spun că prețul actual la gaz este 300 de piața liberă, cum poate să spună că eu sunt mincinos? Așa, dacă o luăm, mincinoși sunt cei de la guvernare de fapt”, a rezumat expertul.

Amintim că luni dimineața Sandu a anunțat inițiativa legislativă de constituire a Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei, „denumit simbolic – „Patriot”. Ea a explicat că centrul va avea misiunea de a „coordona și implementa politica statului în domeniul securității informaționale și de a asigura comunicarea strategică în vederea identificării, prevenirii și combaterii dezinformării la nivel național”. Totodată, Maia Sandu a dat de înțeles că nu consideră crearea  Centrului de combatere a propagandei ca un atac asupra libertății de exprimare.

La momentul scrierii acestei știri, serviciile de presă ale Președinției, Guvernului și PAS nu au comentat declarațiile lui Vitali Catană.

youtube

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.