Procurorii cer prelungirea arestului preventiv pentru anestezista Ecaterina Maniuc, învinuită în cazul morții femeii de afaceri, Liubovi Babuţchi, într-un salon de înfrumuseţare din Chișinău.

Demersul este examinat chiar acum de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Amintim că, pe 30 ianuarie, femeia de afaceri Liubovi Babuţchi a murit în timpul unei intervenţii estetice. Singura reţinere în acest dosar, a medicului anestezist, a avut loc la zece zile de la tragedie. Ecaterina Maniuc este învinuită de exercitarea ilegală a profesiei și omor prin imprudență. Pentru o astfel de faptă, Codul Penal prevede până la cinci ani de închisoare.

Precizăm că salonul de înfrumuseţare nu avea acreditare pentru procedura în urma căreia a murit tânăra Liubovi Babuţchi. Proprietara salonului, o cetăţeancă a Ucrainei, a fugit din R. Moldova şi este dată în căutare internaţională.

tvrmoldova.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.