Începând cu 13 decembrie, cetățenii care s-au înregistrat în Sistemul Informațional „Vulnerabilitate Energetică” își pot vizualiza calculul în baza căruia le-a fost acordat gradul de vulnerabilitate energetică.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în „cabinetul personal” de pe platforma compensatii.gov.md vor fi afişaţi un șir de parametri, care au servit drept bază la calculul vulnerabilității energetice a familiei.
Acești parametri sunt:
- venitul global lunar al gospodăriei casnice;
- venitul disponibil pentru achitarea energiei, după deducerea nivelului minimului de cheltuieli al gospodăriei casnice;
- costul estimat al energiei în perioada rece a anului pentru gospodăria casnică la tarife necompensate;
- raportul dintre cheltuielile pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea energiei.
De menționat că sistemul informațional a stabilit automat categoria de vulnerabilitate energetică a gospodăriilor înregistrate pe platformă în baza raportului exprimat în % dintre cheltuielile pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea sursei de energie.

