Primul lucru pe care îl va face Maia Sandu, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale, este să ceară ca alegătorii să voteze echipa PAS și la alegerile parlamentare, altfel nu va putea lucra. Această opinie a fost exprimată de fostul prim-ministru și președinte al partidului PDCM, Ion Chicu, care a îndemnat oamenii să țină cont de acest lucru atunci când va vota și la viitoarele alegeri prezidențiale.

“Când mergem la alegeri, ar trebui să ne gândim nu la faptul că ne plac sau nu ne plac pozele cu un candidat sau altul, ci să ne gândim la ce se va întâmpla după alegeri și ce poate face persoana care a câștigat aceste alegeri. Imaginați-vă că a câștigat Maia Sandu și ce va spune? Va spune: “Oameni buni, eu nu pot face nimic fără PAS, așa că votați PAS la alegerile parlamentare, care vor avea loc peste șase luni””, a declarat Chicu în cadrul emisiunii “Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Potrivit politicianului, Maia Sandu va avea nevoie în continuare de majoritatea parlamentară care să o susțină.

“Prin urmare, moldovenii care vor vota pentru Maia Sandu la alegerile prezidențiale, automat vor trebui să-și asume responsabilitatea de a vota în continuare pentru PAS: pentru Spînu, pentru Grosu, pentru toate aceste “culori ale națiunii”, al căror principal avantaj este că sunt “oameni de încredere”. Ei merg pe acest principiu: analfabet, dar în schimb om de încredere!”, a subliniat Ion Chicu.

Până la publicarea acestei știri, serviciile de presă ale Administrației Prezidențiale, PAS, Guvernului și Parlamentului nu au comentat în spațiul public declarațiile lui Ion Chicu.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube