Dacian Cioloș, deputat în Parlamentul European, crede că este prea devreme să vorbim care va fi decizia până la sfârșitul anului privind deschiderea sau nu a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În opinia europarlamentarului, fost premier al României, „sunt mulți factori care pot înclina balanța într-o parte sau alta” și, totodată, „va depinde foarte mult de evoluțiile geopolitice”.

„Reformele acestea care sunt solicitate și de Comisia Europeană, ele sunt solicitate pentru că sunt necesare pentru buna funcționare a țării. Și, în primul rând, deciziile trebuie luate pentru asta. Și mi se pare important ca acest ritm să fie menținut, pentru că încă e prea devreme să vorbim de care va fi decizia la toamnă sau până la sfârșitul anului privind deschiderea sau nu a negocierilor de aderare. Încă mai sunt luni bune în care se poate avansa”, a declarat Cioloș în cadrul programului „Dimensiunea Diplomatică” de la Moldova1.

Referindu-se la evaluarea făcută de comisarul Olivér Várhelyi, potrivit căreia Moldova a îndeplinit doar 3 din 9 condiționalități pentru începerea negocierilor de aderare, Cioloș a spus că este  „un semn politic încurajator” și și-a exprimat speranța „ca asta să motiveze decidenții de la Chișinău să mențină ritmul reformelor în așa fel încât în octombrie să avem elementele necesare pentru o decizie de începere a negocierilor de aderare”.

„Dar cum vă spuneam – încă e prematur să vorbim despre această decizie, care va fi una politică. Sunt mulți factori care pot înclina balanța într-o parte sau alta. Dincolo de aceste criterii va depinde foarte mult și de care va fi contextul politic la momentul respectiv, de evoluțiile geopolitice, de cât de determinate vor fi statele membre să lanseze aceste negocieri de aderare”, a punctat deputatul european.

moldova1.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.