Circa 250 de persoane s-au infectat anul trecut cu Boala Lyme, după ce au fost mușcate sau înțepate de căpușe. Infecția este considerată cea mai frecventă zoonoză cu transmitere vectorială în Republica Moldova. Datele au fost oferite de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
Șefa Serviciului informare și comunicare al ANSP, Olesea Croitor, a subliniat că, odată cu venirea primăverii, căpușele reprezintă unul dintre pericolele ce apar atunci când persoanele petrec timpul în spații verzi, iar mușcătura lor poate cauza o serie de boli grave, precum: boala Lyme, febra Q, encefalita acariană, tularemia, febra hemoragică de Crimeea-Congo.
Specialiștii în sănătate menționează că semnul cel mai evident și frecvent al bolii Lyme este o leziune cutanată ce apare la 60-80% dintre persoanele mușcate de căpușe.
Pentru a preveni mușcătura de căpușă este necesar să evitați zonele cu iarbă înaltă, să folosiți îmbrăcăminte de culori deschise, cu mâneci și pantaloni lungi. De asemenea, este important să verificați minuțios prezența căpușelor agățate pe haine sau corp. La fel, este necesar să verificați și animalele de companie.
Înainte de a extrage căpușa, medicii recomandă să vă spălați bine pe mâini cu apă și săpun. Pregătiți o pensetă cu vârful ascuțit, tinctură de iod de 3-5% sau alcool etilic de 70%. Ulterior, cu penseta se apucă căpușa, cât mai aproape de capul acesteia. Printr-o mișcare delicată, dar fermă se extrage căpușa din piele. Locul mușcăturii se spală cu apă cu săpun și se prelucrează cu tinctură de iod sau alcool etilic.

