Până la ora 10:30, un număr de 37 de localități rămâneau deconectate total, iar 123 de localități din 17 raioane ale țării – deconectate parțial de la energia electrică, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), angajații instituției continuă să intervină în zonele afectate de ploi torențiale și vânt puternic, înregistrate în seara zilei de ieri în nordul și centrul țării.

În această dimineață, în intervalul orelor 06:00-11:00, în localități din nordul țării, salvatorii au efectuat 23 de intervenții la deblocarea traseelor și defrișarea copacilor. În localități din centrul țării au fost realizate trei misiuni de lichidare a consecințelor intemperiei.

„Echipele de salvatori și pompieri au fost solicitate pentru efectuarea lucrărilor de defrișare a copacilor prăbușiți de rafalele de vânt pe două străzi din municipiul Edineț. De intervenția salvatorilor a fost nevoie și în localitatea Alexăndreni, pentru deblocarea unui automobil de sub un copac căzut în urma furtunii. De asemenea au fost realizate lucrări de defrișare a arborilor, pentru deblocarea unui traseu. Totodată, intervenții de înlăturare a crengilor și copacilor doborâți au avut loc și în raioanele Drochia, Râșcani și Fălești”, se menționează într-un comunicat de presă al IGSU.

În urma furtunii puternice, echipele IGSU au efectuat, în total, 117 intervenții. În prezent, angajații instituției sunt antrenați în realizarea a șapte misiuni, cu implicarea a 28 de salvatori, cu șapte autospeciale de intervenție, pentru efectuarea lucrărilor de defrișare și deblocare în zonele afectate.

De asemenea, la fața locului lucrează Comisiile teritoriale pentru Situații Excepționale, care evaluează prejudiciile materiale.

moldpres.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.