În opinia expertului în drept constitutional, Teodor Cârnaț, programul “Spor pentru Moldova”, prezentat ieri de premierul Dorin Recean, nu este altceva decât “corupere politică” din partea celor care au acces la resursele bugetare.
„Aceasta se numește corupere politică. Dacă unele partide, așa cum a fost partidul ȘOR, se presupunea că cumpăra alegătorii prin acele cadouri electorale, noi vedem cei care gestionează bugetul statului în pragul alegerilor locale și a viitorelor alegeri prezidențiale, încep să mituiască alectoratu, deci asta e corupere electorală, fiindcă din banii bugetului ei aduc anumite sporuri”, a declarat Cârnaț în cadrul emisiunii “Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.
Potrivit expertului, ar fi bine ca autoritățile să reformeze complet sistemul salarizării în domeniul public sau să acorde sprijin angajaților în mod permanent, nu doar înainte de alegeri.
“Dacă aceste sporuri ar fi fost permanente și nu odată în patru ani, atunci aș spune bravo, uitați-vă că guvernarea a ridicat salariile. De aceea, am ajuns la concluzia că este necesară reformarea sistemului salarizării în domeniul public”.
Precizăm că, luni, premierul Dorin Recean a prezentat programul “Spor pentru Moldova”. Acesta prevede o creștere de 15 % a salariilor tuturor medicilor, asistentelor medicale, o plată unică de 5000 de lei pentru profesori și de 3000 de lei pentru personalul non-didactic. Totodată, Recean a declarat că de o creștere salarială vor beneficia și angajații din teatre, mai exact, este vorba de 1500 de lei.
Până la ora redactării acestei știri, serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului, Administrației Prezidențiale sau PAS nu au comentat în spațiul public declarațiile lui Teodor Cârnaț.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

