Votul prin corespondență trebuie să fie introdus ori pentru toți, ori pentru nimeni, în caz contrar acest exercițiu încalcă principiul electoral – egalitatea alegătorilor în raport de a vota.
Opinia a fost exprimată de Teodor Cîrnaț, Doctor Habilitat în Drept, în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra”.
”Aici avem două necunoscute de bază. Noi avem unul din principiile constituționale este că dreptul de a alege se face direct. Asta înseamnă că vii la secția de votare, ei buletinul de vot, l-ai ștampilat și l-ai aruncat direct în urnă. Parcă aici prin votul prin corespondență, ei spun că tot e direct, doar că tu nu vii la secția de votare, iar buletinul prin anumite specificații garantate de CEC garantează că persoana care și-a dat votul prin corespondență, acel vot îi aparține lui dar nu altei persoane. Aici e problema de bază, el poate fi influențat, de copii, soție sau altcineva. Dar, cea mai mare prostie este că la mijloc este o discriminare, fiindcă se vrea organizarea votului prin corespondență doar pentru două state. Corect ar fi ori pentru toți, ori pentru nimeni. Nu contează dacă este pilot sau nu, noi în acest caz vorbim de exercitarea suveranității care reiese din art. 2 din Constituție, acolo nicăieri nu o să găsiți termenul pilot. Acolo scrie că suveranitatea este exercitată de poporul Republicii Moldova care se face în mod direct prin intermediul unui referendum, sau în mod indirect prin alegerea noastră a organelor reprezentative. De aceea, în perioada instaurării puterii în stat pe cale democratică, nu există pilotare, nu poate fi testat un astfel de exercițiu. Ori toți, ori nimic, fiindcă în caz contrar se încalcă un alt principiu electoral, egalitatea alegătorilor în raport de a vota”, a precizat acesta.
Reamintim că la 21 martie, Parlamentul a votat în primă lectură proiectul de lege care va permite cetățenilor Republicii Moldova din SUA și Canada să voteze prin corespondență.
Amintim că Iurie Ciocan, fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), este de părerea că se impune aplicarea unui sistem informațional destul de sofisticat de autentificare la distanță a alegătorilor, ceea ce este un element crucial pentru votarea electronică.
Până la publicarea acestei știri, serviciile de presă ale Parlamentului, Guvernului, Administrației Prezidențiale sau PAS nu au comentat în spațiul public declarațiile lui Teodor Cîrnaț.

