Compania Naţională de Asigurări în Medicină /CNAM/ a anunțat că a acumulat, în primele patru luni ale anului curent, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) venituri de aproximativ 2 miliarde 449 de milioane de lei /peste 123 mln de euro/, fără transferurile de la bugetul de stat, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNAM, acumulările au fost în creștere cu circa 443 de milioane sau cu 22% faţă de perioada similară a anului 2022. Principala sursă de venituri a fost reprezentată de contribuţiile procentuale din salariu şi din alte recompense. Acestea au constituit aproximativ 2 miliarde 205 milioane de lei, cu 345 de milioane mai mult în comparație cu primele patru luni din 2022. Încasările din primele de asigurare medicală în sumă fixă au fost de peste 170 de milioane de lei, cu 63 de milioane mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Totodată, cheltuielile din fondurile AOAM au însumat în ianuarie-aprilie 2023 în jur de 4 miliarde 167 de milioane de lei, în creștere cu circa 289 de milioane comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare parte, 4 miliarde 138 de milioane de lei, a fost transferată prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice.

moldpres.md