Potrivit șefului pe Securitate Informațională, Poșta Moldovei, Adrian Șargu, apogeul atacurilor a fost în ajunul sărbătorilor de iarnă, ulterior în luna ianuarie la fel au fost destul de dese, ca mai apoi luna februarie a fost ceva mai liniștită și acum iarăși s-au constatat mai multe atacuri de genul dat.
De asemenea, el precizează că este vorba despre mesaje prin care se solicită achitarea unor sume mici pentru taxele vamale. Acesta mai spune că ulterior a fost campania pe paginile de socializare precum că Poșta Moldovei vinde la un preț minim coletele care nu au fost ridicate.
„La acest capitol pot să spun din start că, în cadrul întreprinderii există un regulament intern prin care toate coletele care, în dependență de unde au fost transmise, au un termen cât se păstrează, ulterior se rambursează expeditorului”, a spus Adrian Șargu.
Totodată, acesta susține că lunar, numărul celor care cad în plasa atacatorilor reprezintă aproximativ 1.000, din totalul de 7.000 de apeluri făcute la call-center-ul instituție. Acesta recunoaște că numărul persoanelor păgubite este chiar mai mare, dar o bună parte din oameni renunță la sesizări.
Adrian Șargu spune că atacurile de tip phishing se dezvoltă foarte mult, pentru că ele sunt destinate din toate categoriile sociale și nu doar. Așadar, el menționează că orice persoană ar putea fi atacată.
Una dintre cele mai răspândite metode pe care escrocii au folosit-o pentru a intra în posesia datelor bancare ale cetățenilor a fost trimiterea de mesaje sms de pe numere internaționale sau de pe adrese de e-mail dubioase. Aceste mesaje conțineau un link ce redirecționa către o pagină cu însemnele Poșta Moldovei.
Și Viorel Cernăuțeanu susține că în ultima perioadă, escrocheria cu coletul poștal a luat amploare. Acesta spune că oamenii legii au încercat, iarăși, să informeze cetățenii în acest sens și chiar cu companiile de telefonie se face un filtru.