“Puterea continuă să se răfuiască cu concurenții politici, folosind toate mijloacele și orice pretext pentru a nu-i lăsa să participe la alegeri, care vor avea loc peste câteva zile.
Este evident că PAS recurge la metodele sale murdare obișnuite, de intimidare și presiune”. Astfel, serviciul de presă al partidului “Șansă” a comentat perchezițiile care au avut loc astăzi dimineață, în Găgăuzia și în mai multe alte regiuni, unde s-au desfășurat percheziții la membrii partidului – coordonatori, președinții oficiilor teritoriale și unii candidați independenți.
Serviciul de presă al partidului a subliniat că “partidul “Șansă” va continua să lucreze în beneficiul locuitorilor Moldovei, indiferent de cât de disperată este puterea care încearcă să ne împiedice”.
“Partidul “ȘANSĂ” își exprimă decisiv nemulțumirea față se încercările de a ne împiedica să participăm la alegeri. Toate acțiunile ilegale vor fi contestate; haosul nu trebuie să devină normalitate în țara noastră!”, a declarat conducerea partidului.
Precizăm că reprezentanții Procuraturii Anticorupție au confirmat perchezițiile, dar nu au precizat formațiunea politică.
Până în momentul publicării știrii, serviciile de presă ale guvernului, administrației prezidențiale sau PAS nu au comentat public declarația Partidului “Șansă”.