Actuala guvernare este implicată într-un proces netransparent prin care se vrea obținerea profiturilor din anumite zone din aeroport, o spune expertul în economie Gheorghe Constandache, la emisiunea “De Facto” de la GRT.
“Se vede din start că există un proces netransparent sau plan diabolic prin care vor să pună mâna pe unele unelte de obținere sau producere a profiturilor din anumite zone din aeroport. Iar noi în calitate de plătitori de taxe și impozite, inclusiv agenții economici, vor trebui să acopere celalte cheltuieli care vor fi pe minus din bugetul de stat”, a declarat doctorul în economie Gheorghe Constandache, la emisiunea “De Facto” de la GRT.
Totodată, expertul a condamnat implicarea conducerii țării în desfășurarea licitațiilor.
“Experiența și practica de a avea contacte cu posibili investitori sau câștigători al unor licitații este interzis și neacceptabil. Legea cu privire la desfășurarea licitațiilor ne spune clar că procesul trebuie să fie deschis cu anumite criterii și condiții. Cei care aplică la lictație nu trebuie să fie cunoscuți până în ziua licitației”.
Amintim, în presă a apărut declarația unui reprezentant Lagardere, Baptiste Duguit, care spune că, șefa statului ar fi jucat un rol semnificativ în încurajarea investițiilor în Aeroportul din Chișinău, lucru negat de președinție.
De menționat, Agenția Proprietății Publice a anunțat despre relansarea licitației publice, care ar urma să aibă loc pe 29 martie.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Parlamentului, Guvernului sau Președinției, nu au comentat aceste declarații.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

