Continuarea lucrărilor de restaurare a Cetății Soroca este pusă sub semnul întrebării. Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a găsit mai multe nereguli la cea de-a doua etapă a lucrărilor, iar Ministerul Culturii a cerut înlăturarea imediată a acestora.
În caz contrar, monumentul istoric ar putea trece înapoi în gestiunea statului. Constructorul susține însă că lucrările au fost efectuate așa cum prevede proiectul.
Încă din luna iulie 2023, restaurarea Cetății Soroca a stârnit un val de critici din partea societății civile și a specialiștilor. Aceștia acuzau că lucrările și materialale folosite știrbesc din autenticitatea monumentului istoric, vechi de câteva secole. În urma verificărilor, Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a depistat mai multe nereguli și nu s-a făcut recepția lucrărilor.
Serghei Chiriac, director, Agenţia de Inspectare a Monumentelor: „Este o țeavă pentru evacuarea apelor pluviale care este străină și ar putea să fie înlăturată. Soluțiile date de arhitecți e ca țeava să fie revizuită ca să fie asamblată în așa mod ca ea nu fie vizibilă. Altă problemă este ascensorul care poate asigura sau nu accesul persoanelor cu dizabilități. Însuși ascensorul dacă este anume pentru astfel de construcții și dacă zgomotul prin vibrații să nu distrugă pereții cetății”.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, declara la sfârsitul lunii decembrie că la Cetate nu există un proiect bine stabilit, iar muncitorii au făcut lucrările după propriile convingeri. Ministrul a cerut responsabililor să intervină pentru înlăturarea neregulilor.
Serghei Chiriac, director, Agenţia de Inspectare a Monumentelor: „Aceste încălcări care au fost constatate de către Agenție au fost scrise într-o prescripție, înmânate persoanelor responsabile. Sunt încălcări mai greu de înlăturat, sunt încălcări mai ușor de înlăturat, dar nu imposibile”.
De cealaltă parte, responsabilii de proiect susțin că au lucrat conform planului aprobat de Comisiile de specialitate.
Igor Țarălungă, manager proiect: „Inițial se propunea să se facă și acea galerie de lemn, balconul din fața paraclisului, aceste lucrări cu părere de rău nu fost acceptate și au rămas acele lucrări de salvare a monumentului pe exterior. Prioritatea pe care ne-am propus-o în acest proiect și care a fost acceptată de UE este accesul în interior al persoanelor cu dizabilități. Nu sunt încălcări, toate lucrările au fost conforme, pur și simplu niște lucruri minuscule care nu au declinat de la proiectul inițial aprobat de Ministerul Culturii”.
Fostul șef al Agenției de Inspectare a Monumentelor, atras în proiect ca expert independent, susține și el că lucrările de restaurare au fost efectuate conform proiectului, iar declarațiile ministrului sunt neîntemeiate.
Ion Ștefăniță, expert independent, fost director la Agenția Națională de inspectare a Monumentelor: „Aceste lucrări au fost finanțate de UE, ori UE nu alocă finanțări acolo unde ceva nu este în ordine. Documentația de proiect a fost coordonată cu Consiliul Național al Monumentelor Istorice în baza Caietului de sarcini elaborat de Direcția Patrimoniu a Ministerului Culturii. Și arhitectul proiectant le-a integrat în proiectul de execuție. Și la etapa unu și etapa doi s-a lucrat cu materiale acceptate în normele de restaurare”.
A doua etapă a lucrărilor de restaurare a Cetății Soroca a fost finalizată pe 27 decembrie 2023. Lucrările au fost finanțate de UE și au costat 1,6 milioane de euro. Aproape 200 de mii de euro este contribuţia Consiliului Raional Soroca. Restaurarea Cetăţii Soroca a început în 2013, în cadrul proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale”. Pentru prima etapă, UE a alocat două milioane de euro și s-a reuşit reabilitarea turnului principal, repararea acoperişului şi consolidarea pereţilor.

