Un moldovean de 45 de ani este documentat de oamenii legii după ce a încercat să traverseze frontiera cu medicamente psihotrope nedeclarate. Cazul a fost înregistrat la Postul vamal Leușeni. 

Potrivit autorităților, vameșii au supus controlului un microbuz ce se deplasa din Franța în R. Moldova. Șoferul, un bărbat de 43 de ani și pasagerii microbuzului au comunicat funcționarilor vamali că transportă doar bunuri personale.

În urma verificărilor, printre bagajele transportate, au fost depistate mai multe medicamente, inclusiv din categoria celor stupefiante și psihotrope, tăinuite controlului vamal.

Ca urmare, medicamentele au fost ridicate și transmise pentru expertiză, iar investigațiile continuă.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

deschide.md