Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a inițiat, în luna aprilie a acestui an, acțiuni de control fiscal prin metoda de verificare operativă la contribuabilii ce desfășoară activitate ilicită pe teritoriul pieței agricole de pe strada Calea Basarabiei din capitală. În urma acestora, au fost constatate și sancționate 10 persoane fizice ce practică activitate ilegală de întreprinzător, precizează SFS.

Autoritatea anunță că a instituit un post fiscal la această piață, în scopul „monitorizării activității contribuabililor ce desfășoară activitate pe teritoriul administrat”.

„În cadrul activității postului fiscal  au fost stabilite un șir de riscuri sporite pentru administrarea fiscală, și anume: neînregistrarea activității de întreprinzător; tăinuirea veniturilor din vânzările real efectuate; practicarea achitării „salariului în plic” și utilizarea muncii nedeclarate sau subdeclarate; operațiuni economice de proporții cu persoane fizice cetățeni care practică activitate ilicită”, se arată în comunicatul de presă al SFS.

În acest sens au fost înmânate 82 scrisori de conformare voluntară la calcularea, declararea și achitarea integrală a plăților salariale.

sfs.md