Consilierul local din Timișoara, Roxana Iliescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz că a expus-o pe Maia Sandu, oferindu-i un premiu „otrăvit”, care a fost instituit „în mod dubios”.

Mai mult, aceasta susține că aleşii locali din Timişoara au votat în favoarea acordării acestui premiu, însă el nu avea implicaţii financiare.

“Nici urma de aprobare a acordarii unui premiu constând in bani, cu atat mai puțin a sumei de 30000 euro. De ce 30000 euro si nu mai mulți, sau mai puțini, nu știm. Cum nu știm nici cine a hotărât suma asta și nici cine sunt cei care au acordat acești bani”, a scris Roxana Iliescu, pe facebook.

Consilierul local spune că nici în Protocolul de colaborare dintre Municipiul Timisoara si Asociația Pentru Prom Pentru Promovarea Timisoarei, nu este prevăzută acordarea vreunui premiu în bani.

„Se menţionează într-adevăr ca vom onora anual câte o personalitate, dar nu scrie niciunde că o vom onora cu 30.000 euro! (…) Prin urmare, luând în considerare aceste documente care stau la baza acordării „Premiului Timişoara pentru Valori Europene”, dincolo de discuția referitoare la legalitatea sau nelegalitatea acordării celor 30.000 euro, cred că este profund imoral, necinstit din partea primarului Fritz să susțină că premiul constând în bani a fost înființat de către municipiul Timişoara!

PS HCL 138/2023 a fost adoptat cu 20 de voturi si o abținere. Abținerea mi-a aparținut!”, a mai punctat Iliescu.

De menționat că Maia Sandu a primit pe 13 ianuarie, din partea primarului USR de Timișoara, Dominic Fritz, premiul „Timişoara pentru Valori Europene”, care este însoţit de o recompensă de 30.000 de euro. După ce în spațiul public au apărut polemici și controverse, iar o deputată a partidului de guvernămînt, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), a declarat că legislaţia nu permite ca şefa statului să accepte un astfel de cadou, preşedinţia Republicii Moldova a cerut clarificări din partea Centrului Naţional Anticoruptie.

Până la publicarea știrii, serviciul de presă al Adminsitrației Prezidențiale, nu a comentat aceste declarații.

facebook

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.