Autorităţile din oraşul Bad Bayersoien din landul Bavaria, sudul Germaniei, au declarat, duminică, stare de dezastru, după ce furtuni violente însoţite de grindină au produs pagube majore clădirilor.
Oraşul a fost lovit de o furtună puternică sâmbătă cu grindină uriaşă cu diametrul de până la 8 centimetri, au anunţat autorităţile locale. Circa 80% din clădirile din oraş au fost grav avariate. Furtuna a smuls copaci din rădăcină şi a avariat vehiculele parcate.
Acoperişurile şi luminatoarele de pe unele clădiri au fost distruse. Nu au fost raportate persoane rănite. Pentru a solicita ajutorul forţelor de urgenţă din raioanele din apropiere, administratorul districtual Anton Speer a declarat stare de dezastru.
Biroul de Meteorologie din Germania a avertizat sâmbătă seara în legătură cu riscul de furturi violente în Bavaria.