La vama Sculeni și Leușeni se menține un flux majorat pe direcția ieșire din R.Moldova, intrare în România. Poliția de Frontieră pune în aplicare un șir de măsuri pe linie de fluidizare a fluxului.
„Astfel, la PTF Sculeni și PTF Leușeni se menține flux majorat pe direcția ieșire din R.Moldova, intrare în România.
În aceste circumstanțe sunt puse în aplicare un șir de măsuri pe linie de fluidizare a fluxului:
Deschise suplimentar piste de control și suplinit numărul de echipamente speciale,
Funcțional REVERSUL – fluxul este orientat pe o pistă de pe direcția opusă de deplasare.
Este o sincronizare la maxim în acțiuni între cele patru autorități de frontieră și vamale moldo-române!
Se solicită înțelegere și răbdare din partea conducătorilor auto, cele patru autorități de frontieră și vamale moldo-române activează la capacitate pentru degajarea circulației.
Totodată, recomandăm să se diversifice alegerea punctelor de trecere a frontierei cu România, cum ar fi: PTF Costești, PTF Cahul sau pentru autoturisme – PTF Leova (program de lucru 08:00 – 20:00)”, se arată în comunicatul emis de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.
Vama Sculeni și Leușeni înregistrează flux majorat pe direcția ieșire din R.Moldova, intrare în România anunță Poliția de Frontieră.

