Doctorul în drept, Alexandru Cuznețov, susține că deși Republica Moldova a reușit să îndeplinească cu restanțe cele nouă recomandări ale Comisiei Europene asta nu înseamnă că tema pentru acasă a fost făcută. Acesta s-a arătat sceptic că actuala guvernare va reuși să îndeplinească și celelalte condiții ale UE.
„Momentul este foarte simplu. Din start UE a înaintat cele 9 condiții. Cât despre începerea negocierilor este analogic cum ne-am duce la școală și venim la profesor și el verifică dacă am făcut tema pentru acasă sau nu. Așa este dacă să explicăm situația într-un limbaj simplist. Dat fiind faptul că avem încă restanțe la acele condiții care au fost s-au dat altele mai simpliste, dar după număr mai voluminoase. Mai mult, la ziua de azi noi nu avem un minister cu infrastructură internă care se ocupă de integrarea europeană. Avem un viceprim -ministru, dar el este ministru fără geamantan. Fiindcă neavând un minister, fonduri, forță de muncă care să implementeze”, a declarat Cuznețov la emisiunea De Facto de la GRT.
Amintim că, pe 25 iunie, la Luxemburg, a avut loc prima Conferință Interguvernamentală, în cadrul căreia a fost dat startul oficial al negocierilor de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, Parlamentului, nu au comentat aceste declarații.