„UE include 27 de țări. Iar aici, la summit, vor fi 50. Celelalte – ce ar trebui să ne arate și să ne ajute cu ce? Unde să ne integrăm? În Uniunea Europeană, din care nu fac parte? Deci, cred că toți vor vorbi despre război, despre securitate. Vor fi câteva întâlniri închise care nu au putut fi organizate în Germania”. Așa a comentat politologul, doctorul în drept, Alexandru Cuznețov, cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene care va avea loc joi, în Moldova.
În cadrul emisiunii „PULS cu Ludmila Belcencova” de la postul de televiziune Orizont, politologul s-a întrebat: „Cum pot țările care nu sunt membre ale UE și nu pot vota, nu pot adopta ceva care să ajute Moldova, cum pot să ne ajute în acest caz?”
„Dacă aici ar fi prezente doar statele membre UE și candidați la aderare, altfel ar fi. Aceasta este doar o platformă. Dar noi, ca întotdeauna, visăm. Visăm că va fi mai bine, că va veni cineva și va face ceva frumos și interesant pentru noi și cu siguranță va veni cu o mapă mare de bani”, a subliniat expertul, adăugând că „întrebarea nu este dacă vom fi membri UE sau nu vom fi, dar ce vom câștiga din asta?”.
La momentul difuzării acestei știri, serviciile de presă ale Guvernului, MAEIE, Președinției și PAS nu au comentat declarațiile lui Alexandru Cuznețov.