Deputatul PAS, Doina Gherman, a anunțat că guvernarea va continua să consolideze agenda de apărare, dar din cauza incertitudinii este nevoie de „un plan de asigurare a celor care sunt implicați în procesele democratice”. Declarații în acest sens au fost făcute de membrul PAS la emisiunea  „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

„Vom fi vigilenți și vom continua să consolidăm agenda de apărare a țării, inclusiv prin dublarea bugetului pe care noi anul acesta l-am votat în Parlament. Deci, în premieră Republica Moldova și-a dublat bugetul pentru apărare. Ceea ce bucură. Evident că asta s-a întâmplat din cauza, inclusiv, a războiului barbar”, a menționat deputatul.

Totodată, ea a spus că din cauza incertitudinii este nevoie de „un plan de asigurare a tuturor celor  care sunt implicați în procesele democratice”.

„Presiunea este în continuu mare și inclusiv incertitudinea pe care o trăim cu toții, de la comunități locale până la nivel național. Această incertitudine aduce frică, îngrijorare, instabilitate, inclusiv pentru mediul de afaceri care este destul de sceptic pentru a-și aduce investițiile în țară. De aceea este nevoie de un plan, un plan de asigurare a tuturor celor care sunt implicați în procesele democratice, în procesele de dezvoltare ale Republicii Moldova”, a concluzionat Gherman.

Ea a îndemnat „să înțelegem cu toții că trăim cu adevărat un moment de cotitură pentru țara noastră, tentativele de destabilizare sunt vădit concertate pentru a deturna parcursul nostru european”.

youtube