În opinia deputatului PAS, Vitalie Jacot, hotărârea pe care o va adopta Curtea Constituțională pe marginea sesizării Guvernului de verificare a constituționalității Partidului politic „ȘOR” este „mai mult un simbolism”.
„Hotărârea Curții este mai mult un simbolism care ar arăta că societatea într-adevăr se mișcă pe cale democratică”, a declarat deputatul partidului de guvernământ la emisiunea „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.
În calitate de argument el a spus că în Constituție scrie că Republica Moldova este un stat de drept, dar un stat de drept noi acum abia „tindem să devenim”.
În replică, alți invitați au menționat că acest „simbolism” costă mult bugetul țării.
„Bun simbol aveți”, a spus ex-deputatul Nicolae Ciubuc.
„Casa de avocatură care reprezintă interesele Guvernului nu avea ce căuta acolo, fiindcă noi avem reprezentantul Guvernului plătit din bugetul nostru ca să se ducă la Curtea Constituțională”, a subliniat Teodor Cârnaț, doctor habilitat în drept.