Deputatul fracțiunii majoritare, vicepreședintele PAS, Radu Marian, a anunțat că oferirea mai multor atribuții Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a fost solicitată de președintele țării. Declarația a fost făcută în cadrul prezentării proiectelor din „pachetul de legi SIS”, la Parlament.
„A fost solicitarea de la Consiliul Suprem de Securitate, de la doamna președinte să oferim mai multe atribuții SIS-ului să oprească activitatea trădătorilor”, a spus Marian, subliniind necesitatea aprobării urgente a proiectului.
„Vă rog cu toată urgența rezonabilă să ne mișcăm înainte cu acest proiect de lege”, a spus deputatul PAS.
Amintim că „pachetul de legi SIS” conține proiectele de lege privind Serviciul de Informații și Securitate, privind activitatea contrainformativă şi activitatea informativă externă și pentru modificarea Legii privind statutul ofițerului de informații şi securitate. Mai mulți politicieni, activiști civici, experți și jurnaliști au criticat dur acest proiect, inclusiv pentru faptul că acesta propune „instalarea de aparate de supraveghere audio, video și de fotografiat în locuințele cetățenilor, fără informarea acestora”.
Mai mult, Comisia de la Veneția, de asemenea, a emis un aviz foarte critic pe marginea acestui pachet. Deputatul PAS Andrian Cheptonar a declarat, prezentând proiectul, că avizul Comisiei de la Veneția este unul „echilibrat și tehnic”.