Deputații Vasile Bolea, Alexandr Suhodolski, Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, precum și fostul vicepretor al sectorului Botanica, Iurie Vitneanschi, și alți colegi ai lor s-au alăturat partidului „Renaștere”, pe care intenționează să-l transforme în principalul partid de stânga din Republica Moldova. Deputații au anunțat acest lucru în cadrul unei conferințe de presă.
„Părerile și principiile noastre nu s-au schimbat deloc. Le-am rămas fideli și vom continua să luptăm pentru prosperitatea Republicii Moldova. Din nefericire, Partidul Socialiștilor a încetat să mai apere valorile și principiile pe care le-a proclamat cândva, fapt care a fost motivul retragerii mai multor deputați din fracțiunea parlamentară a BCS. Astăzi am aderat la Partidul „Renaștere” și chiar am devenit membri ai organelor politice de conducere. Aici ne propunem să lucrăm în continuare în numele prosperității și bunăstării poporului Republicii Moldova. Și suntem siguri că până în toamnă formațiunea noastră politică va fi în primele rânduri ale ratingurilor politice”, a spus deputatul Alexandr Nesterovschi.
„Am decis că, dacă fosta echipă nu mai are nevoie de Vasile Bolea, să ader la această nouă echipă a „Renașterii și să încercăm, și eu sunt convins că vom reuși, fix cum am reușit și în Găgăuzia, să renaștem această idee de stânga, să nu deviem de la acele principii de care ne-am ghidat ultimii 10-15 ani de zile”, a spus la rândul său Bolea.
Suhodolski l-a susținut, spunând că datorită partidului „Renaștere”, „țara noastră va prospera”.
„Cetățenii noștri nu vor mai fi nevoiți să plece”, a promis Suhodolski, adăugând că partidul se pregătește deja pentru alegerile locale.
Deputatul a mai declarat că împreună cu echipa vor sprijini și proteja interesele autonomiei găgăuze.
„Ceva mai târziu vom prezenta programul complet al partidului nostru, dar deocamdată mă voi opri pe scurt asupra principalelor principii și direcții de activitate. Printre acestea se numără păstrarea neutralității Republicii Moldova, studierea limbii moldovenești și istoriei Moldovei în școli, acordarea limbii ruse a statutului de limbă oficială, păstrarea valorilor ortodoxe și ale familiei tradiționale. Suntem fermi pe pozițiile privind necesitatea participării active și dezvoltării în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, a renașterii și progresului relațiilor prietenoase și reciproc avantajoase cu Federația Rusă”, a precizat Alexandr Nesterovschi.
În concluzie, el le-a cerut foștilor săi colegi socialiști, tuturor celor care nu sunt indiferenți față de soarta țării, care împărtășesc principiile și idealurile Partidului „Renaștere”, să se alăture formațiunii politice și să lupte împreună pentru renașterea și prosperitatea Republicii Moldova.
La momentul scrierii acestei știri, serviciul de presă al PSRM nu a comentat declarațiile deputaților.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
youtube