Starea de urgență a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie 2023. Pentru proiectul de hotărâre care prevede acest lucru au votat 60 de deputați.
Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Starea de urgență pe întreg teritoriul țării a fost declarată de către Parlament la data de 24 februarie 2022.