Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a anunțat că interdicția de a comercializa pâinea la preț social în magazinele sociale, impusă urmare a modificărilor votate de PAS, va fi contestată. Declarația a fost făcută în cadrul programului „TEMA” de la postul TV „Primul în Moldova, difuzat pe internet.

În opinia sa, prin încercarea de a „anihila această rețea națională”, guvernarea nu face decât „să se mențină la putere, călcând inclusiv  în picioare propriul popor”.

„Nu poate fi catalogat altfel. Și, dacă se va întâmpla acest lucru propriu-zis și magazinele sociale nu vor avea această posibilitate și, în cazul concret, domnul Ilan Șor nu va avea personal această posibilitate de a subvenționa, <…>, atunci asistăm nu doar la o bătaie de joc asupra propriului popor, dar deja la încălcarea anumitor norme democratice constituționale”, a subliniat Dinu Țurcanu.

El a amintit că președintele Partidului politic „ȘOR”, Ilan Șor  a declarat de nenumărate ori că ceea ce face el astăzi trebuie să facă statul prin instituțiile sale.

 „Să  preia o întreprindere de stat care ar trebui să se ocupe și să fie foarte atentă ca păturile social vulnerabile să poată profita nu numai de pâine de un leu, dar și de celelalte produse, de un spectru larg de produse pe care magazinele sociale le oferă fără adaosuri comerciale mari. Nimeni nu se îmbogățește  mergând la acest magazin social. Toată lumea înțelege că banii economisiți de la pâine și de la celelalte produse se duc astăzi în facturi, în medicamente și așa mai departe”, a argumentat președintele raionului.

El a dat asigurări că interdicția va fi contestată în mod sigur: „Și o să ne batem pentru ca să avem această posibilitate”, a rezumat Țurcanu.

La momentul difuzării acestei știi declarațiile sale nu au fost comentate de serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului, Președinției, PAS.

youtube