Directorul companiei de cercetări sociologice IMAS, Doru Petruți, a pus sub semnul întrebării validitatea sondajelor efectuate în ajunul alegerilor, care au dat victoria șefei de stat în exercițiu cu o marjă mare în fața adversarilor săi.
În special, Petruți a făcut referire la un sondaj realizat de organizația publică Whatch Dog în colaborare cu CBS-AXA, în care „intenția de a vota pentru Maia Sandu a fost prezentată la 60,6%, cu o marjă mare față de ceilalți candidați”.
„La alegerile curente, doamna Maia Sandu a obținut pe teritoriul Republicii Moldova 36,8%, ceea ce înseamnă o diferență de + 23,8%. Același sondaj a subestimat candidatul de pe locul doi, Alexandr Stoianoglo (estimare 15,2%, rezultat obținut 28,9% – diferență de estimare – 13,7%)”, a scris Petruți pe rețelele de socializare.
Șeful IMAS a mai remarcat că „același consorțiu format din Whatch Dog și CBS-AXA a oferit în ziua alegerilor parlamentare din 2021 o estimare pentru PAS care a fost cu 8,6% mai mare decât rezultatul obținut de PAS pe teritoriul Republicii Moldova.”
„În orice țară cât de cât civilizată, în care ar fi rămas o fărâmă de presă (indepedentă sau nu), cred că realizatorii unor sondaje atât de frauduloase ar trebui să primească măcar o întrebare, măcar o tragere de mânecă.”
„Presa care a mediatizat în permanență sondajele vădit pro PAS și pro Maia Sandu și au evitat patru ani de zile evaluările reale, măcar acum ar putea da dovadă că există în rândul lor o minimă atitudine de corectitudine. Dacă sunt corecți față de oameni și nu au făcut doar un joc al guvernării și al actualei președintă, ar trebui să sancționeze acest eșec răsunător”, a conchis Petruți.
La momentul redactării acestui articol, persoanele și companiile de sondaje menționate în știre nu au comentat în spațiul public aceste declarații.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

