O persoană a decedat, iar alta a ajuns la spital, după ce au fost implicate într-un grav accident. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de marți, 15 iulie, în raionul Edineț.

„Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit preliminar că impactul s-a produs între două camioane, în apropiere de satul Brătușeni. Un bărbat de 63 de ani, aflat la volanul unui camion, nu s-a asigurat în timpul unei manevre de depășire și a intrat în coliziune frontală cu un alt camion, condus de un bărbat de 42 de ani.

În urma impactului, șoferul camionului, care a ieșit la depășire, a decedat pe loc, iar celălalt conducător auto a suferit traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul emis de Poliția Națională.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

realitatea.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.