La Chișinău, carabinierii au reținut două fete de 17 ani cu 132 de pachețele de „substanțe suspecte”. Cazul a avut loc pe strada Timiș.
Carabinierii au observat două fete care se comportau suspect. Când s-au apropiat de ele, minorele au devenit agresive și au încercat să fugă.
În urma intervenției rapide, la una dintre fete au fost găsite 76 de pachețele ce conțineau o substanță galbenă, 34 cu o substanță neagră și 22 cu una albastră, toate cu un conținut necunoscut, probabil interzis.
La fața locului a fost solicitată intervenția grupei operative a Inspectoratului de Poliție Centru, care a preluat cazul pentru documentare și stabilirea exactă a compoziției substanțelor, precum și a circumstanțelor în care acestea au fost deținute, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul General de Carabinieri al MAI.

