Două viori, presupuse a fi cu valoare culturală, au depistate în cadrul controlului la postul vamal Costești, anunță Serviciul Vamal.

„Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Costești, în cooperare cu funcționarii Direcției integritate și supraveghere, și ofițerii Departamentului antifraudă și conformare, după ce au supus verificărilor de specialitate un microbuz de model „Mercedes-Benz Sprinter”, ce se deplasa din Marea Britanie, transportând pasageri și bagaje neînsoțite.

În cadrul controlului fizic detaliat al mijlocului de transport, în compartimentul destinat bagajelor, au fost depistate tăinuite de autoritatea vamală două instrumente muzicale (viori), presupuse a fi cu valoare culturală.

Documentat pe caz este șoferul, un conațional în vârstă de 29 de ani.

În rezultat, viorile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar cazul este cercetat în continuare”, se arată într-un comunicat emis de Serviciul Vamal.

unimedia.info

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.