Vitalie Dragancea susține că autoritățile de la Chișinău nu respectă votul oamenilor din Găgăuzia. Potrivit expertului în relații publice autoritățile trebuie să construiască un dialog cu cele de la Comrat. Declarația a fost făcută la la emisiunea “De Facto” de la GRT.
“Este extrem de trist că nu este respectat votul oamenilor. În momentul în care Evghenia Guțul a fost votată autoritățile de la Chișinău trebuie să construiască dialog cu cei din Comrat. Cu atât mai mult că din Chișinău au un set mai mare de instrumentar cu care pot determina dialogul. În Chișinău politica este percepută ca un conflict, dar chiar și dacă se iscă un conflict atunci conducerea trebuie să știe să-l gestioneze ca să se stingă cât mai repede cu pierderi cât mai mici”.
Expertul în relații publice susține că atitudinea guvernării în raport cu autoritățile de la Comrat arată iresponsabilitate.
“Majoritatea deciziilor care au fost adoptate de autorități în ultimii doi ani referitoare la Găgăuzia au fost alimentate de conflict, decizii cu intenție de a supune, de răzbunare. În general între Chișinău și Comrat nu se vede dialog și asta este partea cea mai proastă. Declarațiile nepotrivite făcute de mulți guvernanți arată un nivel foarte înalt de inconștiență și iresponsabilitate din partea celor care conduc Moldova”.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului sau Președinției nu au comentat declarațiile lui Dragancea.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.