E amuzant, cel puțin dacă nu ar fi grav, declarațiile că aceste rețele de socializare ar trebui închise. Astfel a comentat juristul Ion Dron zvonurile cu privire la închiderea unor rețele sociale după rezultatul primului tur de scrutin din România.

„E amuzant, cel puțin dacă nu ar fi grav, declarațiile că aceste rețele ar trebui închise. De ce ar trebui să fie închise, fiindcă nu votează cei care sunt acolo așa cum dorește cineva? Păi atunci ce fel de pro europeni, despre ce fel de democrație vorbim? Noi vorbim despre respectul votului dumneavoastră, pentru că aveți un drept pe care îl am și eu, sau vorbim în termeni de ‘asta îmi place’ și ‘asta nu-mi place’? Aceasta este o paradigmă neobolșevică”, a declarat Dron la emisiunea De Facto de la GRT.

Totodată, președintele PONA a menționat că dacă tot se promovează respectarea democrației, votul fiecărui om trebuie respectat.

 „Pe când dacă vorbim autentic în termeni democratici această rețea ar trebui să funcționeze ca și acest Facebook și altele care sunt. De ce voi nu ați folosit acest Tik Tok și nu ați fost mai buni? Fiindcă voi nu aveți mesaje și nu ați ieșit din tiparul pe care-l avem, fiindcă aveți televiziuni”.

De menționat că recent președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat în cadrul unei emisiuni că autoritățile din R. Moldova ar putea lua măsuri mai dure împotriva unor anumite rețele sociale, dacă acestea se vor dovedi a fi un pericol la adresa securității naționale.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube