Referendumul propus de președinta Maia Sandu, cât și consultările care au avut loc la Președinție nu corespund principiilor unui stat de drept, susține avocatul Ion Dron. Potrivit acestuia, agenda urmărește nu altceva decât un nou mandat pentru actualul președinte.
„Este ridicol ca un șef de stat să ceară Parlamentului să fie organizat un referendum. Pe noi nuanțele politice nu ne mai interesează, noi atât am evoluat, ne-am obițnuit cu încălcarea de lege, a constituției, dar UE nu este o chestiune de lozincă, ci de atitudine și conținut. Ue înseamnă respectarea legii și a statului de drept. Astfel, după ce a solicitat Parlamentului să fie organizat un referendum, pe 1, 2 februarie vine președintele parlamentului și anunță că va fi un referendum constituțional, întrebarea este de ce invită Maia Sandu la astfel de consultări care nu țin de competența instituției. Conform art. 183 din Codul electoral președintele nu este în drept să inițieze referendum constituțional”, susține președintele PONA, la emisiunea “De Facto” de la GRT.
Totodată, Ion Dron a menționat că pledează pentru organziarea unui referendum de aderare, dar nu în acest an și nu în aceeași zi cu scrutinele prezidențiale, parlamentare sau locale. Referendumul trebuie să aibă loc la cel puțin un an de la deschiderea negocierilor de aderare, fie după încheiere acestor negocieri.
Până la publicarea știrii, PAS, Parlamentul sau Președinția nu au comentat public aceste declarații.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.