Cazul partidului „ȘOR”, scos în afara legii de actuala guvernare, care a fost recent luat pe rol și la CEDO, este unul extraordinar, afirmă fostul pereședinte al CC, Dumitru Pulbere. Potrivit juristului, este un precedent și pentru judecătorii de la CEDO, întrucât, nici într-o țară europeană nu au fost aplicate asemenea pratici.
“Adresarea partidului „Șor” la CEDO a fost luată pe rol. Eu și mă gândeam că altă cale sau decizie la CEDO nu poate să fie, fiindcă, acesta este un caz extraordinar când un partid politic îi declarat în afara legii sau neconstituțional. Nici într-o țară europeană așa cazuri nu au fost. Doar la noi s-a mers pe calea aceasta, astfel, pentru Curtea Europeană ca precedent este un moment important”, a declarat Dumitru Pulbere, fostul președinte al Curții Constituționale, la emisiunea “De Facto” de la GRT.
Potrivit juristului, partidul „Șor” are șanse să obțină câștig de cauză la CEDO, iar în acest caz cel mai mult va avea de suferit imaginea țării noastre.
“Acesta este începutul procesului. Eu cam intuiesc cu ce o să se termine…Dacă partidul obține câștig de cauză, statul nostru se va alege nu doar cu amendă…Mie mi se pare că nu contează atât de mult amenda, mai mult va avea de suferit imaginea țării față de structurile europene.”
De menționat că CEDO a dispus audierea argumentelor în procesul partidului “Șor” după ce acestuia i s-a interzis să participare la alegerile de anul trecut. Luni, CEDO a decis să examineze cazul și a solicitat guvernării de la Chișinău să prezinte argumente până pe 1 iulie.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale Ministerului Justiției, Guvernului, Parlamentului, Administrației Prezidențiale sau PAS nu au comentat în spațiul public declarațiile lui Dumitru Pulbere.

