La Chișinău, a avut loc o masă rotundă cu tema „Respectarea normelor constituționale de către organele de stat ale Republicii Moldova, organizată în legătură cu aniversarea a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova”.
Conferința a fost prezidată de Dumitru Pulbere, ex-președinte al Curții Constituționale, și a inclus discuții și dezbateri pe tema respectării normelor constituționale, fiind abordată și chestiunea privind starea justiției din R. Moldova.
Discuțiile au evidențiat o situație dificilă în sistemul judiciar moldovenesc. Participanții la conferință au subliniat importanța apărării drepturilor și libertăților cetățeanului, dar au remarcat că cetățenii adesea trebuie să aștepte ani de zile pentru a-și vedea cazurile audiate în instanțe.
“În cadrul ședinței noi am făcut o totalizare pe anul 2023. Noi, colegii din consiliu, am ajuns la concluzia că starea justiției din R. Moldova este deplorabilă. Vreau să vă dau un exemplu. Legea cu privire la sistemul judecătoresc din 1995 a fost reformată, modificată, completată de 38 de ori, începînd din anul 1995 pînă acum. Asta despre ce vorbește? Asta ne vorbește despre aceea că fiecare guvernare care vine la putere încearcă să subordoneze justiția după placul său. Fac acele modificări în lege care le convin, ca mai ușor să fie manipulat sistemul judecătoresc din R. Moldova”, a spus fostul președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere.
Până la momentul publicării acestei știri, serviciile de presă ale MJ, guvernului, parlamentului sau PAS nu au comentat în spațiul public declarațiile lui Dimitru Pulbere.