Seceta severă a distrus multe culture agricole din nordul Republicii Moldova. Nici în grădinile gospodarilor nu a mai rămas nimic iar oamenii își fac griji ca nu vor avea cu ce își umple hambarele pentru sezonul rece. Pentru a recupera o parte din recoltă, unii agricultori au semănat din nou terenurile dar nu sunt siguri că plantele se vor dezvolta la timp.

Pe un teren 50 de hectare, Constantin Andriuţă, din Şeptelici, raionul Soroca, a semănat floarea soarelui. După ce a văzut că seceta a distrus grâul, a decis să experimenteze cu o nouă cultură.

Constantin Andriuță producător agricol: „În ziua aceea când se recolta, discul amesteca paiele cu solul şi semănătoarea din urmă. Dar dacă nu am avut parte de ploaie a răsărit cum a răsărit. Dar a seceta a afectat foarte tare, inclusiv cea devreme şi cea târzie, totul are de suferit”.

Mihai Cocicariov mecanizator: „Şi ne-am gândit să încercăm să semănăm şi să căpătăm nişte roadă, foarte mare secetă şi seminţele care au prins ceva pământ umed, au ieşit la suprafaţă, iar cele care nu… Nu s-a dezvoltat. Slabă a ieşit pălărioară. mică… mică şi iese recolta”

Nici în grădini din sat, culturile nu s-au dezvoltat mai bine. Totul este pârjolit. Porumbul s-a uscat, iar legumele nici nu au reuşit să dea în roadă. Fermierii din Republica Moldova așteaptă despăgubiri de la stat pentru culturile distruse şi cer declararea stării de urgenţă în agricultură. Cultura de porumb a fost afectată în totalitate, iar cea de floarea-soarelui în proporție de 80%.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

tvrmoldova.md