Lotul olimpic al Republicii Moldova a cucerit patru medalii de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, care a avut loc la Tirana, Albania, în perioada 23-28 iunie, transmite MOLDPRES.

Medaliile de bronz au fost obținute de Vladislav Smochină și Daniel Purice, elevi ai Liceului teoretic „Orizont” din Chișinău, Andrei Tanas, elev la Liceul „Mihai Viteazul” din capitală și David Poleacov, elev al Liceului „Da Vinci” din Chișinău.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), la cea de-a 27-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori au participat 105 elevi din 18 țări. Republica Moldova a fost reprezentată de șase elevi și doi profesori.

moldpres.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.