”Faptul că ajutoarele cresc anume și este o dovadă a ineficientei guvernării, fiindcă, dacă Guvernul se descurca mai bine cu dezvoltarea economică, venea cu instrumente, ajuta, PIB-ul nu scădea atât de mult, cumva economia mergea mai bine, statul colecta mai bine și mai multe taxe, statul era mai eficient în cheltuirea mijloacelor publice, atunci nu era nevoie de ajutoare în mărime atât de mare”. Este opinia economistului Viorel Gîrbu, care a fost exprimată în cadrul emisiunii „TEMA” de la postul TV „Primul în Moldova” care emite pe internet.

Expertul a argumentat că împrumuturile externe sunt o povară grea pentru bugetul public național.

„Ca pondere în PIB deficitul crește foarte mult și asta un pic ne pune pe gânduri. E foarte riscant. Aceste probleme urmează să fie soluționate pe viitor, cineva va trebui să întoarcă aceste credite”, a menționat Gîrbu.

Totodată, el admite că ajutoarele externe sunt un mod de a exercita o anumită influență politică.

„Faptul că aceste ajutoare fluctuează atât de mult de la un Guvern la altul un pic te duce la gândul că aceste ajutoare sunt un mod de a influența politic, un mod în care evoluează aspectele politice în Republica Moldova. Și pe mine acest lucru, ca pe cetățean, nu mă bucură. Eu vreau ca aceste ajutoare să vină constant și să fie în funcție de calitatea actului de guvernare și nu în funcție de coloratura partidului care deține Guvernul”, a declarat economistul.

În opinia sa, Republica Moldova se află „la linia roșie” în problema atragerii de împrumuturi externe.

„Suntem cam la linia roșie. În anul curent în bugetul de stat, în totalul creșterii părții de cheltuieli, cea mai mare pondere este alocată deservii datoriei interne și externe pe care o au autoritățile”, a conchis Viorel Gîrbu.

La momentul publicării acestei știri, declarațiile sale nu au fost comentate de serviciile de presă ale Guvernului sau Ministerului Finanțelor.

youtube