Asociația „Forța Fermierilor” solicită inițierea imediată a unui dialog eficient din partea Guvernului și Parlamentului cu fermierii care protestează de aproape o săptămână.
Totodată, membrii asociației au menționat că autoritățile au primit recent 10 milioane de euro de la UE pentru sectorul agricol.
„Cele 10 milioane de euro sunt jumătate din suma minimală demult solicitată de Asociația „Forța Fermierilor” pentru salvarea fermierilor micro, mici și mijlocii. Este absolut evident că, fără sprijinul de stat, marea majoritate a agricultorilor nu pot efectua în primăvară lucrările agricole cu respectarea nivelul minimal tehnologic, mai ales în condițiile când livrarea motorinei române întârzie nepermis de mult. Situația niciodată nu a fost așa de dificilă în sectorul agrar și criza din 2022-2024 poate distruge mii de producători agricoli și zeci de localități rurale.
În această situație critică, Asociația „Forța Fermierilor” cere demararea imediată a unui dialog eficient din partea Guvernului și Parlamentului cu fermierii care protestează și identificarea urgentă cu sprijinul partenerilor externi a ajutorului financiar de cel puțin 400 de milioane de lei pentru alocarea promptă a compensațiilor agricultorilor micro, mici și mijlocii, cel mai mult afectați de crizele din ultimii doi ani, ca plăți directe per hectar de porumb și floarea-soarelui, cultivate în 2023”, au declarat membrii asociației.
Reamintim că mai mulți fermieri au ieșit astăzi la protest pe mai multe trasee din țară.